Arătatul cu degetul. Care este sensul lui?

      Arătatul cu degetul este un gest de bază în comunicarea nonverbală, specific ființei umane [3, 5], ce poate să apară, în general, în jurul vârstei de 9-14 luni. Cercetări în domeniu au arătat că înțelegerea comportamentului de a arăta cu degetul – atunci când bebelușul privește în direcția în care indică alții – are loc înainte de producerea gestului [2, 3]. Copilul folosește indicarea cu degetul în comunicare cu două scopuri. Primul scop este imperativ, atunci când dorește să obțină un obiect prin intermediul adultului (de exemplu, arată spre o jucărie preferată la care nu poate ajunge, ca și cum ar spune “Vreau asta!”). Cel de al doilea scop este declarativ, atunci când dorește să împărtășească o experiență cu o altă persoană (de exemplu, copilul arată spre un camion pe stradă ca și cum ar spune “Uite camion!”). Indicarea declarativă cu degetul este considerată o formă timpurie de dezvoltare a unor abilități psihologice, cum ar fi: atenția împărtășită (abilitatea de a împărtăși experiențe, un scop în comunicare), dialogul, abilități deictice (când un obiect/persoană este pus în relație cu alt obiect/persoană; de exemplu: acesta-acela, aici-acolo), abilități de vorbire ilocuționară (modalitatea de a spune ceva; de exemplu întrebând, rugând), teoria minții (capacitatea de a înțelege emoțiile, gândurile celorlalți), folosirea simbolurilor. Aceste abilități psihologice, precum și indicarea cu degetul au fost raportate deficitare în autism [3, 4, 5].

     De asemenea, în Manualul de diagnostic și clasificare statistică al tulburărilor mintale ediția a cincea (DSM-5) este specificat faptul că un element precoce al tulburării din spectrul autismului este deteriorarea atenției relaționale, care se referă la faptul că, copilul nu arată obiecte cu degetul, nu le prezintă și nu le aduce altor persoane pentru a-și împărtăși interesul, sau nu urmărește privirea celorlalte persoane ori direcția pe care o indică aceștia. Aceste semne nu implică neapărat un diagnostic de tulburare din spectrul autismului, dar este recomandat un consult de specialitate (psihiatru, psiholog) pentru o evaluare a abilităților și a nivelului de dezvoltare a copilului.

 

Câteva modalități de a încuraja arătatului cu degetul la copil:

          1. Când copilul sparge baloane de săpun, să fie ghidat să le sparga cu degetul arătător

          2. Să apese cu degetul arătător butoanele jucăriilor sau a cărților (cele cu sunet)

          3. Să fie încurajat să arate cu degetul imagini din cărți iar adultul să le eticheteze

          4. Adultul poate plasa jucăriile dorite la vedere, dar nu la îndemâna copilului, astfel încât

              acesta să fie nevoit să arate spre ele.

 

Referințe

       1. Marinescu, A. (2015) Codul bunelor maniere astăzi. București: Humanitas

       2. Clements C, & Chawarska K (2010). Beyond pointing: Development of the ‘showing’ gesture in    children with autism spectrum disorders. Yale Review of Undergraduate Research in Psychology, 2, 1–11

       3. Desrochers S, Morisette P, Ricard M. Two perspectives on pointing in infancy. In: Moore C, Duham PJ, editors. Joint attention. Its origins and role in development. Hillsdale, NJ: Erlbaum; 1995

       4. Baron-Cohen, S. (1989). Perceptual role taking and protodeclarative pointing in autism. British Journal of Developmental Psychology, 7(2), 113–127. doi:10.1111/j.2044-835x.1989.tb00793.x

       5. Ramos‐Cabo, S., Vulchanov, V., & Vulchanova, M. (2020). Different Ways of Making a Point: A Study of Gestural Communication in Typical and Atypical Early Development. Autism Research. doi:10.1002/aur.2438

 

Autor: Simona Prunean